N-aduce anul ce aduce Decembre

E clar! Lumea a luat-o la galop şi eu n-o pot ţine de căpăstru. În ultimul timp n-am prea avut timp să umblu pe bloguri, rău am făcut! Pe seară aflu şi eu că:

Ioana nu mai scrie (am ameninţat-o şi cu bătaia, dar tot degeaba), Oana vrea să se lase de scris (pe ea cu ce s-o ameninţ că nici ochii scoşi n-o mai impresionează), Geocer se mută, Canguru nu-mi mai vorbeşte din cauza lui Băsescu (???).

Hellooo! Anybody there? Echoooo!

Într-o zi mi-ai dăruit... o draperie

Cât m-am putut schimba. Să fi făcut asta căsătoria? De exemplu, azi m-am gândit serios ce mi-aş mai putea dori de ziua mea. Am stat, am reflectat, m-am sucit, m-am învârtit şi am ajuns la un răspuns care, pe moment, m-a uimit şi pe mine: o draperie. Nu tu parfum, nu tu haină, nu tu răsfăţ. O draperie. Lila-mov. Frumoasă. Delicată. De bună calitate. Care să se asorteze cu sentimentele noastre.

E o înscenare, dragă Băse,

... e o înscenare urâtă ceea ce ne-ai făcut tu nouă în aceşti cinci ani de când păzeşti turma asta bezmetică. E o înscenare făcută cu ajutorul a doi domni: Adobe Premier şi Photoshop. Acum e timpul să demaşti toată mascarada, vino şi dovedeşte-ne că în toţi anii ăştia ai făcut şi altceva decât să fii un tiran.

Altfel, să ştii, de la mine se vede că tu chiar i-ai dat un pumn în faţă unui copil. De vină o fi Premierul. Sau Photoshopul. Sau ecranul televizorului meu. Sau monitorul de la laptop. Sau instinctul tău de "ţigan împuţit".

Şi uite aşa mai adăugăm o pagină la Atlasul de mitocănie urbană: "Urangutanul de campanie"

Amintiri cu bunica

Îmi ador bunica. Ea e pentru mine modelul de urmat în viaţă: sinceră, isteaţă, descurcăreaţă, bună, o femeie dintre acelea care par desprinse din romanele interbelice: luptătoare şi feminină, în acelaşi timp. Am copilărit alături de ea, lucru care şi-a pus într-un fel amprenta asupra mea. Dacă o cunoşti, n-ai cum să n-o iubeşti.

Dar ce vroiam să vă spun acum, pentru că tot suntem în Postul Sfântului Crăciun, e cum îmi petreceam alături de ea, la ţară, această perioadă din an: în primul rând că se întâmpla foarte rar să nu meargă duminica sau în zilele de sărbătoare la biserică (acum, boala şi frigul o ţin iarna mai mult în casă). Avea nişte tabieturi atât de bine stabilite, încât păreau că alcătuiesc un ritual propriu: se trezea, se spăla, se ducea la icoană, se ruga, lua o gură de aghiasmă şi apoi pregătea ceva de mâncare (peşte prăjit, de cele mai multe ori), pentru a avea atunci când se întoarce de la "Sfânta biserică". După ce se îmbrăca, îşi făcea semnul crucii şi o pornea, pe jos, cale de 3 kilometri, spre biserică. Întotdeauna îmi spunea aşa: "E mai bine primit în faţa Domnului atunci când te osteneşti să mergi la slujbă".

Părinţii mei tăiau porcul aproape de Ajun. Normal că noi, puştii, nu ne puteam abţine de la şorici şi carne prăjită. Dar bunica, chiar dacă poate mirosul "de dulce" îi dădea simţurile peste cap după câteva săptămâni de post, nu se dădea bătută: "Nu mănânc" şi pace, n-aveai ce să-i faci ca s-o convingi. În plus, o femeie ca ea vă daţi seama că este şi o foarte bună gospodină. Toate mâncărurile pentru ziua de Crăciun le făcea în Ajun, fără să guste absolut nimic, fără să încerce cozonacii, maioneza sau ciorba de perişoare.

Toate aceste amintiri frumoase, alături de imaginea zăpezii aşternute oriunde vedeai cu ochii, îmi creează acum, după ani şi ani, o straşnică stare de nostalgie. Cândva nu va mai rămâne nimic din ele: nici bunica, nici peştele ei prăjit cu mălai, nici zăpada. Ce poate fi mai trist?

Ruşine!

Scriam odată că n-are rost să te pui cu cei proşti da' mulţi. Am retrăit aceste sentimente ieri, nu-mi cereţi să vă dau detalii pentru că, dacă o voi face, le voi încinge degetele celor în cauză şi vor arunca în mine cu înjurături chiar aici (nu de alta, dar alte cuvinte în stimabila lor limbă maternă n-au învăţat). Sunt dezamăgită profund. În sfârşit tinerii au ieşit ieri la vot, dar au ieşit fix degeaba. Încă o dată mi-e silă de România în care trăim.

Dar ştiţi care e partea interesantă? De abia ieri mi-am dat seama că n-am absolut nimic cu politicienii. Cu poporul român am ce am, el e responsabil de situaţia în care ne aflăm. De ce? Pentru că aceşti români se lasă căraţi în microbuze, se bucură la găleţi şi brichete, dau fuga la sarmale şi mici moca, sunt neinformaţi şi impasibili la soarta tuturor. Lor să le fie ruşine, spre ei ar trebui să îndreptăm tunurile. Nu spre politicieni!

Preview - Meet Ciciuş

Am mai scris ceva. Ceva mic, pentru că doar aşa te faci mare :P Veţi vedea întreaga scriere de Crăciun, atunci când vă voi face mai multe surprize, acum eu vă daţi seama că sper să fie plăcute. În cele ce urmează vă voi face cunoştinţă cu Ciciuş, un porc simpatic şi inteligent (da, atâta timp cât există oameni-porci, de ce n-ar exista şi porci cu un iq ridicat?). Problema e că eroul nostru nu prea are chef de poveşti în perioada asta din an... :D

"Porcul alerga bezmetic prin curtea plină de resturi de coceni şi fân ud. În urma lui, Gheorghe şi Vasile înjurau cu foc:
- Arătarea dracu! Huooo! Stai pe loc, slutule!, ţipa pocindu-şi faţa capul familiei. Dănuţ, băiatul casei, înfofolit într-un cojoc şi bandajat cu un fular lat, râdea în hohote de pe margine auzindu-şi naşul făcând haz de necaz:
- Ăsta fuge de moarte ca dracu de tămâie. N-am mai văzut porc atât de smintit. Porcul nu se lăsa tăiat şi pace. Parcă i-ar fi spus cineva dinainte la urechea bleagă că în ziua de ajun aceşti ţărani duhnind a ţuică se vor ospăta din şoriciul său aburind. Grohăind ca un păcătos în cazanul cu smoală, Ciciuş ara bătătura în lung şi-n lat. Pentru nimic în lume nu s-ar fi lăsat prins de oamenii ăştia pe care nu-i mai recunoştea. Chiar Gheorghe. Stăpânul care-i dădea mâncare de trei ori pe zi şi-l dezmierda de mititel scărpinându-i burta. Da, chiar el era cel care îl alerga acum schimonosit ameninţându-l cu tăierea. Dacă n-ar fi ţinut în mână cuţitul ăla mare şi ascuţit, poate nici nu ar fi crezut aşa ceva. Şi dă-i şi fugi, dragă Ciciuş, dă-i şi fugi, dragul de tine, că ăştia şi-au propus să te linşeze" (...)

Clubul bloggerilor (IV)

Întâlnirea a patra din cadrul clubului bloggerilor a fost una dintre cele mai reușite. Părerea mea. Poate și pentru că s-a desfășurat în același interval orar în care mai marii țării se confruntau de zor. Păcat că întâlnirea noastră n-a fost televizată, ar fi fost mai faină, zău.

Am citit cu toții "Indiciile anatomice" ale Oanei, ne-au plăcut, am motivat și de ce, am avut și întrebări, la care am primit răspunsuri (mare lucru e să stai față în față cu autorul cărții pe care ai savurat-o cu plăcere). Surpriza a venit cu siguranță în seara asta de la Mișu, care în sfârșit ni s-a alăturat. Mai are rost să vă mai spun ceva despre el? Îl cunoașteți. E ziarist, e blogger, e inteligent, citește mult și bine.

Au mai participat: Ioana, Geocer, Adi Enache, Ema, Alin, Canguru, Sorin, Dan Badea. După cum vedeți, suntem mai mulți cu fiecare întâlnire, lucru care mă bucură.

Pentru data viitoare avem de citit, la recomandarea mea, "Foamea" de Knut Hamsun și la recomandarea lui George - "Adam și Eva" de Liviu Rebreanu. Până atunci, poate reușim să ajungem și la Gaudeamus.

UPDATE: POZE AICI!

N-are nevoie de reclamă, dar eu îi fac

Simona Gherghe are blog. Şi eu, ca fraiera, aflu tocmai acum. Mi-a plăcut dintodeauna de ea, oarecum am simţit-o aproape de sufletul meu, poate ca personalitate şi caracter, nu ştiu. Citindu-i pagina virtuală mi-am dat seama că nu m-am grăbit s-o numesc "preferata mea". E deosebită!

Manipularea prin sondaje

Nu, nu fac aici o cercetare sociologică, expun doar o certitudine: în aceste ultime zile de campanie apar din ce în ce mai multe sondaje comandate de partide, ziare, televiziuni, sondaje ce bulversează şi manipulează, neavând în niciun caz un rol de informare. Mi s-a luat să tot aud: "Conform sondajului realizat de... Traian Băsescu pierde alegerile", "Datele sondajului comandat de... arată că Antonescu a urcat în urma confruntării cu Băsescu", sau "Sondajul realizat de... îl dă câştigător pe Geoană".

Nu avem nevoie de sondaje, trăim foarte bine şi fără ele, mulţumim pentru atâta grijă!

"Indicii anatomice"

Aseară am terminat de citit "Indicii anatomice", un roman poliţist de Oana Stoica Mujea.

Vreau să vă spun că mă păştea demult curiozitatea să ştiu de ce Oana are atâta succes, de ce este una dintre cele mai bine vândute autoare de la Tritonic. Am aflat răspunsurile la întrebările mele în timp ce am parcurs această carte bine construită, care îmbină acţiunea, suspansul şi neprevăzutul cu umorul. Lala, detectiva care reuşeşte să descopere adevărul din spatele unor crime, este în primul rând în război cu ea însăşi, viaţa unei familii bolnave punându-şi amprenta asupra psihicului şi comportamentului său. Aşa că, în aventura ei, Iolanda Ştireanu, pe numele din buletin, are să înfrunte mai multe temeri, printre care principala este agorafobia. A doua este frica de a se îndrăgosti, de a-şi dărui inima din nou, după ce iubitul anterior a dispărut în ceaţă înainte de căsătorie. Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic (şi în carte şi în realitate) o vindecă pe detectivă, uşor-uşor, de toate suferinţele, folosind alifia miraculoasă a dragostei care aşteaptă.

Şi, cu toate comentariile mele anterioare, romanul nu este unul de dragoste, este unul plin de crime, indicii, piste, nervi, cafele şi ţigări. Talentul scriitoarei de a improviza, de a ţese întâmplări şi capcane în jurul personajelor este cel care planează peste carte, dându-i originalitate. Cei care o cunosc pe Oana ştiu că în "Indicii anatomice", o mare parte din ea se află nu în personajul principal Lala, ci în personajul Crina Dunca (ziarista din Satu-Mare). Sau mă înşel?